Uleiurile esentiale din plante
De multe ori am vazut in magazinele de specialitate sticlute cu ulei esential din diferite plante in cantitati mici si probabil primul lucru care ne-a sarit in ochi a fost pretul acestora destul de ridicat.
De aceea am incercat sa fac acest articol pentru a explica ce rol are uleiul in plante si cum se obtine.
Asa cum spuneam in articolul despre antibiotice, atunci cand explicam modalitatea prin care o bacterie capata rezistenta la antibiotic, exista o adevarata lupta la nivel celular, o lupta cu arme chimice, intre bacterie si antibiotic.
Spuneam atunci ca odata ce o bacterie a capatat rezistenta la antibioticele de sinteza, singura sansa a noastra sunt antibioticele din plante, datorita structurilor chimice complexe din acestea si care se adapteaza continuu la compozitia chimica a bacteriilor. Mai spuneam si ca bacteriile odata ce au descifrat „codul” chimic al antibioticului acesta este transmis si altor bacterii.
In cazul plantelor lupta se da in sens invers !
Compozitia uleiurilor din plante este schimbata in principal pentru a face fata atacurilor bacteriilor. Este practic ca o cursa a inarmarilor, dar la nivel celular.
Odata ce planta a schimbat cu succes compozitia chimica a uleiului, aceasta este transmisa la plantele vecine pentru a le atentiona despre un atac chimic asupra lor. Primind semnalele de atentionare plantele vecine isi schimba si ele compozitia uleiurilor !
Acestea nu sunt simple presupuneri, ci sunt procese demonstrate stiintific, prin tehnici de inalta sensibilitate cu ajutorul cromatografiei de gaze si a spectrografiei de masa, prin care se pun in evidenta in timp real si cele mai mici variatii ale compozitiei chimice a uleiurilor (si nu numai) din plante.
Celule care contin uleiurile esentiale sunt situate in diferite parti ale plantelor. Unele sunt situate pe suprafata plantelor (ex. lavanda, menta, oregano etc), iar altele sunt situate in profunzimea tesutului plantei (citrice, eucalipt, majoritatea coniferelor etc). Tocmai de aici rezulta si diversitatea modalitatilor extragerii uleiului esential din plante.
Astfel, uleiul se poate extrage din flori (trandafiri, lavanda, magnolii) ori din frunze (dafin, maslin), dar sunt cazuri cand planta „permite” recoltarea uleiului din toate partile sale aeriene, ca in cazul busuiocului, rozmarinului, cimbrului etc.
Alte plante contin uleiul in seminte, ca in cazul coriandrului, mararului, chimenului, piperului etc.
In cazul citricelor uleiul se extrage din epicarpul fructului (stratul format din primele randuri de celule depuse pe partea exterioara a fructului) cum este in cazul mandarinelor, clementinelor, portocalelor dulci.
In cazul cuisoarelor se folosesc acei muguri, care arata ca niste cuisoare (de unde le vine si numele), iar in cazul scortisoarei si a mesteacanului, uleiul se extrage din scoarta arborelui.
Nu in ultimul rand, uleiul se poate extrage si din rizomii plantelor (tulpinile subterane) – obligeana, angelica, valeriana etc.
In cazul in care vom dori sa extragem singuri uleiurile esentiale, trebuie sa stim ca in afara de situatia in care planta se usuca in mod controlat, pregatirea plantei pentru extragerea uleiului trebuie sa fie cat mai scurta. De obicei, practic, exista distilatoare portabile, aflate direct la locul recoltarii.
Aceasta rapiditate se cere deoarece prin taiere, planta isi stopeaza producerea de enzime corelata cu inceperea procesului de auto-oxidare, ceea ce permite bacteriilor sa actioneze, ducand in final la putrezirea plantei.
Un alt aspect de care trebuie sa tinem cont in mod special este alegerea momentului zilei in care se face recoltarea, deoarece acesta are un rol determinant in calitatea si cantitatea uleiului din planta.
Cel mai graitor exemplu este cazul recoltarii petalelor de trandafiri, care trebuie sa se realizeze intre orele 6 si 9 dimineata, deoarece temperaturile mai ridicate de peste zi fac sa scada cantitatea de ulei. Un lucru care nu se neglijeaza este si presiunea atmosferica !
In functie de amplasarea uleiului in plante exista 3 metode de extragere a uleiului esential: prin presare mecanica, prin solvent si prin hidrodistilare.
Extragerea prin presarea mecanica se foloseste in principal in cazul citricelor avand in vedere instabilitatea termica a aldehidelor aflate in epicarp.
Hidrodistilarea sau distilarea cu abur este extrem de simpla din punct de vedere tehnic si presupune o cuva din inox alimentar sau cupru in care sunt asezate plantele, iar aburul este fortat sa treaca printre ele.
Odata cu trecerea aburului se forteaza si trecerea uleiurilor esentiale din planta. Apoi aburul este trecut printr-un schimbator de caldura si se condenseaza, transformandu-se in apa.
Uleiul se va condensa si el si se va forma un strat foarte subtire care va pluti. Separarea este mecanica si nu presupune nimic deosebit.
Pretul ridicat al uleiului esential este justificat de cantitatea foarte mare de masa de planta supusa distilarii. De multe ori pentru obtinerea unui litru de ulei esential sunt necesare zeci, sute de kilograme sau uneori tone de planta, in functie de specie.
Cu un randament mai mic se poate folosi si o instalatie clasica pentru obtinerea alcoolului din fructe, unde planta este fiarta in apa si apoi se recupereaza aburul. Pentru a se putea obtine un randament mai mare aburul trebuie injectat din afara in cuva unde se gasesc plantele.
Asa cum probabil stiti, uleiurile esentiale din plante au proprietati deosebite care sunt condensate in cantitati de lichid extrem de mici.
Daca plantele folosesc uleiul pentru autoaparare noi il folosim pentru terapie in foarte multe afectiuni, de la dizolvarea calculilor renali si biliari, nevralgii, dureri de tot felul, indigestii, afectiuni ale sistemului nervos pana la prevenirea si tratarea diferitelor forme de cancer.
Datorita efectului antiseptic, antiviral, antiinflamator si antioxidant uleiurile esentiale sunt o alternativa foarte buna la metodele de tratament clasice. Un lucru care nu se prea spune este acela ca persoanele care au alergie la anumite plante vor avea alergie si la uleiul esential extras din acelea.
Nu in ultimul rand, trebuie sa mai spunem ca uleiurile esentiale se folosesc cu succes in aromaterapie.