O portie de femei bine prajite, va rog!
M-am convins. Denumirea de “luna lui cuptor” nu se refera doar la chestiuni meteorologice, la temperaturi maxime, nu e nici vreo sintagma populara, ce rezuma ceea ce stim astazi prin masuratori. Luna lui cuptor are un inteles cat se poate de propriu, de concret.
Pana acum, femeile s-au multumit cu surogate de cuptoare. Cand au aparut solarele la noi (nu, nu alea agricole in care se fac tomate si castraveti), nu pricepeam si pace cum e posibil sa dai bani ca sa te inchizi intr-o cutie, de buna-voie si nesilita de nimeni, ca sa te prajesti. Caci asta este termenul: prajire. Femeia se dezbraca, precum un pui despielitat, si se pune la rumenit. Acum m-am obisnuit cu gandul. In primavara, suratele noastre s-au supus operatiunii de marinare. S-au epilat, s-au uns cu tot felul de pomezi, s-au masat pentru fragezire ca niste snitele si au inceput antrenamentele de prajire prin cutiile de care spun mai sus. In fiecare an, am inteles ca apar cutii din ce in ce mai performante, care prajesc mai repede, mai sigur, mai frumos. In iulie, urmeaza prajirea propriu-zisa, se face marele pas.
Prajirea in aer liber. Prajirea la piscinele, terasele, campiile si pe blocurile patriei pentru cele care nu-si permit deplasari in afara localitatii. Pielea sta bine unsa cu uleiuri si scanteiaza sub soare. Se intoarce pe cearsaf, pe rogojina, pe sezlong – fiecare cu recipientul lui, dupa posibilitati – pentru o patrundere uniforma si o rumenire totala.
Si tot voi va suparati cand va consideram bucati de carne. Pai, daca toate indiciile conduc la asta? Ziceti ca nu va recunoasteti in cele de mai jos.
– Va cantariti constant. Zi de zi vreti sa aflati daca “ati pierdut” sau “ati castigat in greutate”. La fel e si cu mezelurile. Au adaos de apa, care trage greu la cantar. Ca si voi. Nu am auzit decat de la femei de problema asta. “Domnule, nu sunt grasa, nu mananc, dar retin apa”. De parca ar fi un sombrero impermeabil in care ploua intruna. Cand sunt slabe, sunt “uscate”. Tot ca o bucata de jamon serrano, bine zvantat si deshidratat.
– Va preocupa foarte mult striatiile. La fel ca pe un chef care masoara fibra de vita argentiniana pe care vrea s-o arunce pe gratar, ca un bucatar care urmareste procentul de grasime din cotletul de porc, va tot masurati, analizati, comparati cu alte “produse” de pe piata.
– Rumeneala la care faceam referire mai sus. Femeia vrea sa semene cu puii de la KFC. Apetisanta si crocanta.
– Bustul. Tot ca puii de la KFC, femeia vrea pieptul generos si il umfla cu mijloacele pe care tehnologia moderna si chirurgia plastica i le pun la dispozitie cu aceeasi lejeritate cu care fermierii indoapa puii. O zona este marita, alta este micsorata, in functie de cerintele de pe piata carnii, de moda si de gusturi.
Pe scurt, femeia duce viata unei pasari puse la marinat inainte sa fie azvarlita pe gratar. Cand nu sfaraie la soare, se pregateste pentru prajire. Sigur, de dragul corectitudinii politice si pentru a maximixa vanzarile de “condimente”, toate operatiunile astea poarta denumirea de bronzat.
